E mult mai uşor să trăieşti, dacă toţi cred că ai murit – despre „Speranţa: o tragedie” de Shalom Auslander

Ar fi riscant să spun că nu exista variantă mai bună pentru relansarea Colecției Globus a Editurii Univers. Cert este că alegerea lui Shalom Auslander, un nume de care nu știu câți auziseră la noi înainte de a fi propus aici, a fost excelentă.

Speranța: o tragedie mi-a plăcut pentru că este un roman vesel și trist în egală măsură și pentru că m-a provocat să văd viața din altă perspectivă. O familie de evrei se mută în casă nouă, iar în podul acelei case, bărbatul familiei, Solomon Kugel, o descoperă pe Anne Frank, ajunsă acum, în ciuda adevărului istoric, o bătrână refugiată. După cum știm, Annelies Marie Frank, o adolescentă evreică al cărei jurnal a devenit celebru, și-a pierdut viața în Holocaust. Numai că baierele largi ale romanului i-au permis lui Auslander să și-o imagineze pe Anne vie, eternă supraviețuitoare și neobosită scriitoare, chiar și în podul unei case, printre cutii cu vechituri.

Anne Frank, deși locuiește acolo, sus, și nu coboară niciodată – de altfel, probabil picioarele nu i-ar permite o astfel de aventură extremă –, schimbă mersul lucrurilor din casă. Din cauza ei, Solomon ajunge în pragul concedierii, iar soția și băiatul îl părăsesc. Singura care nu pleacă este mama lui Solomon, canceroasă și la fel de bătrână ca Anne. În acest timp, Sol Kugel caută epitaful perfect și își notează mereu în carnețel ultimele cuvinte ale unor personalități (în genul: „Ultimele cuvinte ale lui Jean-Paul Sartre: Am dat greş”).

„Schepsisul”, pe care-l prinde şi titlul romanului, reiese din urma conversaţiilor pe care Sol Kugel le are cu profesorul Jove, un soi de psihiatru. Ideea este că nu e prea bine să-ţi faci speranţe. „Resemnează-te, scria pe un afiş de pe peretele din spatele biroului plin de cărţi al profesorului Jove, şi vei trăi mai mult.” Şi tot aici (Jove către Kugel):

„Îţi spun asta cu absolută certitudine: în fiecare dimineaţă, Adolf Hitler se trezea, îşi făcea o cafea şi se întreba cum să transforme lumea într-un loc mai bun.”

Sunt pagini rare, pe care cred că ar fi vrut să le scrie însuşi Kafka, despre raportul dintre viaţă şi moarte. La capitolul acesta, Sol e în opoziţie cu soţia lui, Bree, care credea că „moartea e întotdeauna mai tragică decât supravieţuirea”. „Kugel credea cu tărie că moartea nu-i întotdeauna un lucru rău – că viaţa ajunge de multe ori la un asemenea nivel de răhăţenie încât moartea e preferabilă vieţii. Poate de-aia zâmbea Bărbatul Zâmbitor? (n.m. B.Z. este un deţinut care apare zâmbind într-o fotografie din lagăr) Poate-şi dăduse seama că o să se sfârşească în curând. Poate că nu era fericit – poate că era doar uşurat.”

Însă, fireşte, cea mai bună parte din roman este interacţiunea cu această Anne Frank, care stă în pod şi scrie (la calculator) şi zice multe chestii interesante, cum ar fi: „Pe lumea asta e mult mai uşor să trăieşti, dacă toţi cred că ai murit”. Nu am epitet ca să descriu felul în care îşi povesteşte Anne Frank supravieţuirea. Sunt, poate, cele mai bune pagini din acest roman, pe care l-aş reciti imediat.

„Să-ţi spun ce cred, domnule Kugel? Cred că atunci când oamenii mor şi ajung în rai şi se aruncă la picioarele Atotputernicului şi-L imploră, înecaţi de lacrimi, să nu-i trimită în ceea ce-şi imaginează ei că este iadul, să-i cruţe de chin şi de durere şi de suferinţă, Dumnezeu râde şi clatină din cap şi le spune: Să te trimit în iad? Amice, tocmai ai venit de-acolo?” (Anne Frank, către Sol Kugel)

Merită să-l citeşti. Şi dacă apuci să-l răsfoieşti, cred că n-o să-l mai laşi. Iar dacă eşti unul din cei care subliniază şi-şi fac notiţe pe marginile paginilor, atunci romanul ăsta chiar o să arate ca un câmp de bătălie.

Shalom Auslander, „Speranţa: o tragedie”, Editura Univers, anul publicării: 2014, nr. pagini: 261

Cartea poate fi cumpărată de la:

Fotografie reprezentativă: Malik Shibly / Unsplash