Am citit Ecouri lichide de avocado mânată de dorința de a descoperi o voce nouă în poezia românească contemporană, un alt reper. Noemina Câmpean propune un volum care nu se citește pe nerăsuflate: poemele curg în versuri lungi, cu imagini șocante sau tandre, într-un flux verbal ce amintește, pe alocuri, de Ruxandra Novac. Torentul de cuvinte devine o respirație extinsă a liricii contemporane, un discurs confesiv între fragilitate și brutalitate.
„renunț să mai lupt într-o lume osoasă a rămășițelor tac orbită de lașitate fularul tău cade pe asfalt în apropierea porumbelului mort în mașina de spălat chipul porumbelului apare pe geamul concav se rotește halucinant precum amprenta feței lui iisus pe eșarfa veronicăi"
Titlul volumului funcționează ca metaforă a absurdului cotidian. Avocadoul, fruct banalizat de cultura pop, devine pivotul inconfortabil în jurul căruia se adună ecourile unei interiorități aflate între confesiune și experiment lingvistic. Limbajul e transformat în instrument de vindecare, un țesut de imagini și introspecții cu accente psihanalitice, în care cuvântul reconstruiește și deconstruiește trecutul.
Click sau scan pentru a susţine site-ul citeste-ma.ro:
Scriitoarea mizează pe acumulare și intensitate. Versuri precum „mi-am omorât toate neamurile le-am croşetat mâinile cu o funie/ albastră” sau „sunt mireasa stărilor de suspendare” dezvăluie tensiunea dintre imaginația debordantă și experiența biografică. Traumele personale devin poezie, așa cum arată și mărturisirile:
„tatăl absent / lui i se datorează neaerisirea din poezia mea / cum de nu am putut să văd asta până acum”
„sânul mamei - proteză îmi place nu-mi prea place"
Absența, copilăria fracturată, corpul vulnerabil și moartea se suprapun cu absurdul cotidian: șosete albe, pisici ascunse în cactuși, borcane de castraveți murați. Poezia jonglează cu contraste: delicatețe și grotesc, fragilitate și violență, halucinație și banal.
„o fetiță cu ochelari supradimensionați se joacă de-a mama și de-a unchiul în lipsa tatălui cu trei păpuși îmbrăcate elegant în barba amurgului"
Forma poemelor, cu versuri lungi, curgere liberă, acumulări obsesive, poate obosi cititorul, dar creează unitate și coerență internă. Metaforele neașteptate, antitezele, hiperbolele și oximoroanele implicite dau textului o densitate memorabilă. Autenticitatea volumului rezidă în vulnerabilitate, în felul în care trauma e transformată în obiect liric.
Un fragment relevant:
„eu particip la înmormântarea ta tu la a mea un arsenal inegalabil și o activitate ireproşabilă inventar al coroanelor de brad stoarse de viaţă un suc util pentru răceală din florile de plastic decupate grosolan"
Aici, grotescul se întâlnește cu kitsch-ul, moartea cu ironia, iar poezia devine mecanism de exorcizare.
„cu o supleţe stângace dar și cu o eternitate în urmă cei doi oameni care caută printre frunze suzeta copilului găsesc o lăcustă fără picioare mă întreb mă pun în locul lor cât poate trăi ea suspendată între viață și moarte"
Recomandarea mea este să vă apropiați de acest volum nu ca de un discurs uniform, ci ca de o sedimentare de straturi: fiecare citat, fiecare imagine funcționează ca un fosil de traumă sau un fragment de vindecare. Ecouri lichide de avocado nu e o lectură comodă, dar e o experiență necesară. Mai puțin un volum de poezie, cât un ritual de supraviețuire scris în versuri.
„când urlu toate pisicile virgine se ascund înfricoșate în cactușii pufoși"
Noemina Câmpean, „Ecouri lichide de avocado”, Editura pentru Artă și Literatură, anul publicării: 2025, nr. pagini: 96
Cumpără cartea:
Fotografie reprezentativă: Rafael Rodrigues / Unsplash
scrie un comentariu