În poezia lui Ezra Pound nu intri, te arunci. Nu știi unde vei ajunge sau când, nici lângă cine vei fi sau de ce. Pe Ezra Pound nu-l poți anticipa și nu-l poți analiza „la rece”. Îl simți în schimb, intră în tine prin toți porii, îl absorbi cu fiecare înțeles, ai vrea să-l scoți din cuvinte și să-l atingi, să-l privești, să te convingi că a existat real, că e mult mai mult decât un nume pe cotorul unui volum. De poezie.
Ezra Pound a lăsat în urmă-i un amestec de vibrații transmise tuturor simțurilor, transpus cumva (?) în cuvinte. Simfoniile și zgomotele – „Ai apărut ieșind din noapte/ Și erau flori în mâinile tale,/ Acum o să apari dintr-o forfotă de oameni,/ Dintr-un tumult de vorbe despre tine.” –,curcubeiele și întunecimile – „Lumina-i împodobea grația și sălășluia/ Printre orbi ochi și umbre-n formă de bărbați;/ Iată cum lumina în cântec ne topea.” –,atingerile sau loviturile – „Simțeați mâini schimbate-n gheață când vă atingeau” – sunt tot atâtea forme de percepție ale unei singure ordini uimitoare: armonia universului. Diferitele instrumente ce i-au fost date poetului interpretează același unic. Legătura dintre simțuri și experiențe și alternarea lor nu fac decât să parcurgă un ritm la capătul căruia sunt cuvintele rostite ca o eliberare.
Ezra Pound nu scrie, erupe în cuvinte. E ca și cum poetul mă-ntâlnește pe mine, cititorul, și simte nevoia să-mi spună, dintr-o suflare, tot ce nu a putut să spună altcuiva pentru că nu venise încă acea clipă în care ar fi fost suficient de clar pentru a se putea rosti. „Mă vedeți și spuneți: nemăsurat de dulci/ Daruri ale vieții, tinerețea lui, arta lui,/ Și prea timpuria lui glorie.”
Pesemne că poetul s-a simțit, nu rareori, strivit nu de recunoașterea sau de așteptările, diferite de ale lui, ale contemporanilor, ci de propria-i genialitate. „Al zilei de azi e paharul. Ziua de mâine nu-i a noastră/ Fapta umbrește gândul/ Și multe gânduri, viziunea; Iar dreptatea-i o busolă cu tot atâția poli/ Câte puncte sunt pe circumferința-i.”
Marile teme – iubirea și ura, viața și moartea, adevărul și minciuna, realitatea și iluzia, dezbătute de veacuri de filosofi și poeți – sunt rezumate de Ezra Pound într-o singură frază, „Make it new!”// „Faceți-o nouă!”, lansată în 1934 ca titlu al unui volum de eseuri și explicată de H.-R. Patapievici astfel: „Pentru Pound noutatea era o sursă a absolutului și nu era temporală, ci un principiu al actualității (divinului, frumosului, eternității, paradisului etc.). Noutatea era o priză asupra prezentului, iar prezentul, prin actualitatea lui, era etern.”
„Neagra, nemuritoarea cerneală când privesc/ Din imortal stilou cum picură-drum bun!/ De ce am sta vreo clipă pentru ce mai gândesc?/ Destule sunt în ce la nimereală spun” – așa începe Ezra Pound poemul „Stilet”, scris în 1911, la Verona. E doar un început din zecile de începuturi ale tot atâtor poeme care, fiecare în parte, îmi dau senzația că vorbele sunt ca oamenii: dacă le este bine și trăiesc în liniște și pace, se-adună, se bucură și împrăștie în juru-le senin și liniște, dacă nu, lovesc sau amenință. „Totuși e pace aici:/ Nu voi pleca.” – e un sfârșit de poem. Între început și sfârșit sunt alte cuvinte ce formează propoziții, fraze, versuri, poemul cu totul. Fiecare poem spune o poveste. O poveste știută de unii, trăită de alții și poate și scrisă cândva de un alt poet. Ezra Pound a luat povestea și-a rescris-o, a făcut-o nouă. Asta și-a dorit, a intuit drumul pe care l-a avut de parcurs pentru a ajunge la nou și-a mers pe el, până la capăt.
Acest volum conține poezia de până la „Cantos” și corespunde perioadei de dinaintea plecării poetului la Paris și începe așa: „Stam nemișcat și eram copac în pădure,/ Cunoscând adevărul celor nevăzute pân-atunci;/ Al lui Daphne și-al mlădițelor de laur/ Și-al bătrânei perechi slăvitoare de zei/ Schimbată-n ulm-stejar pe landa ei.” Este un prim volum dintr-o colecție de patru volume, fiecare dintre ele conținând o notă asupra ediției, o cronologie a vieții lui Pound din perspectiva operei incluse în volum, o introducere a editorului și, la sfârșit, o secțiune de note și comentarii. În plus față de celelalte trei, acest prim volum, de poezie, începe cu o introducere în viața lui Pound, menită să-i ofere cititorului, „pentru prima oară în cultura noastră, o viziune de ansamblu asupra biografiei și operelor lui Ezra Pound.”
Ezra Pound e altceva decât tot ce-am citit până acum. E uman și e viu. Poem de poem în versurile lui se zbate viața, vrea să iasă din adâncurile întunecate ale lumii la lumină. Poezia lui e ca o apă. Nu ai cum „s-o prinzi”. Și n-are niciun rost să-ncerci s-o stăpânești sau să-i oferi o cu totul altă direcție decât a firescului cu care-a fost rostită după ce-a fost simțită. „Vino, să-i căinăm pe cei de afară care-s mai bine decât noi,/ Vino, prietene, și ține minte/ că bogații au valeți și nici un prieten,/ Iar noi avem prieteni și nici un valet./ Vino, să-i căinăm pe cei cununați și pe cei necununați.” Ezra Pound e Ezra Pound care-a știut că marile adevăruri sunt intuite de poeți.
Ezra Pound, „Opere I. Poezii 1908-1920”, Editura Humanitas, anul publicării: 2019, nr. pagini: 680, traducere: Radu Vancu și Mircea Ivănescu
Cartea poate fi cumpărată de la elefant.ro.
Mi-a plăcut această expunere! Interesant!