În traducerea semnată de Daniel Nicolescu, a apărut în cursul acestui an la Editura Humanitas Fiction romanul Fiu de ticălos de Sorj Chalandon. Romanul, finalist la Premiul Goncourt 2021, reușește să se desprindă cu brio de tiparele obișnuite ale operelor care au ca punct de pornire conflictele majore sau războaiele secolului trecut.
Ceea ce aduce un mare plus acestei cărți nu este doar felul în care Sorj Chalandon suprapune cartografierea și analiza dureroasă a relației cu tatăl său, romanul fiind unul autobiografic, ci și îmbinarea experienței jurnalistice cu cea de romancier, ajungând astfel la un rezultat remarcabil.
Autorul născut în Tunis în 1952 a semnat nenumărate reportaje despre Iran, Irak, Liban, Somalia și Afganistan, explorând aceste experiențe inclusiv în romanele sale. Pornește, de data aceasta, în romanul Fiu de ticălos, pe urmele adevărului despre tatăl său, dând la o parte straturi învăluite în minciuni tulburătoare, realități cumplite și țesături complicate ale unor istorii personale greu de acceptat. În paralel, este ales de ziarul la care lucrează să urmărească procesul nazistului Klaus Barbie din fața Curții cu Juri din Lyon în 1987, proces la care vine să asiste din public și tatăl autorului. Relația celor doi se apropie de punctul culminant pe măsură ce documentele din arhive scot la iveală adevărul din spatele minciunilor pe care tatăl lui Sorj Chalandon și-a construit întreaga viață. Ajung acum în lumina crudă a zilei declarațiile de necontestat ale unor martori din trecut, analize ale investigatorilor oficiali, iar minciunile țesute de falsul erou se destramă sub ochii îndurerați ai fiului jurnalist.
Dacă îţi place site-ul citestema.ro:
„Ticălosul” vinovat va fabrica vieți paralele, va învălui în minciunile complicate inclusiv polițiștii și judecătorii, va crede propriile invenții și se va considera un adevărat erou, fără ca mai nimic din ceea ce va istorisi întreaga sa viață să fie adevărat:
„Mi-a părut rău pentru el și am fost trist pentru noi. Nu mai eram furios. Să fabrici atâtea vieți ca să-ți iluminezi propria viață. Să minți în privința copilăriei tale, tinereții tale, războiului tău, în privința zilelor și nopților tale, să-ți născocești prieteni de seamă, dușmani imaginari, meserii de cinema, cutezanță de erou. Ani la rând m-am gândit la înspăimântătoarea lui singurătate, la jalnica lui existență. Și asta m-a făcut nefericit. După ce rănile s-au închis, m-am întrebat câți măsluitori trăiau în el. Câți trișori îi răscoleau măruntaiele.”
Mai apoi, de-a lungul procesului lui Klaus Barbie, tatăl său nu va arăta nici cea mai mică urmă de remușcare sau de empatie față de cei care fie fuseseră torturați de Klaus Barbie, fie reușiseră să supraviețuiască în lagăr sau să poată depune azi mărturie despre colonia de copii din Izieu și trimiterea acestora la moarte de către Klaus Barbie.
Cine va primi, în cele din urmă, „pedeapsa pentru ticăloșie”? Relația dintre tată și fiu este, de la bun început, clădită pe minciună, pe manipulare, pe violență fizică. La maturitate, autorul începe călătoria prin care reușește să dezvăluie și să accepte, nu fără durere, josnicia și ticăloșia celui pe care îl numea „tată”. Iar descoperirile sale sunt uluitoare, căci fațetele multiple ale farseurului, ale acestui „măscărici” sunt nenumărate, sunt crude și aduc în prezent rănile trecutului:
„Un joc ca în curtea casei. Nu dezertai, chiuleai de la război. Că era armata franceză, Legiunea Tricoloră sau NSKK, spălai putina ca un școlar care fuge de la cursuri. Probabil că i-ai derutat pe anchetatori. N-aveai nici morga colaboraționistului, nici aroganța învinsului. Nu erai din spița trădătorilor care refuzau să fie legați la ochi în fața plutonului de execuție. Nici din aceea a descumpăniților care-și plâng inocența. Nici măcar o mică pușlama care a profitat de dușman ca să trăiască beția puterii sau să se îmbogățească. Ci un echilibrist pe care polițiștii au încercat să-l dărâme de pe funie. Un măscărici, un prestidigitator, un șarlatan. Fiecare interogatoriu a semănat cu o partidă de alba-neagra.”
Lipsa de onestitate, lipsa celei mai mici fărâme de moralitate îl demolează în același timp și pe Sorj, cel care își „execută” metaforic tatăl, îl judecă la vârsta adultă și îi dă verdictul final, cel al ticălosului pe care trecutul îl ajunge din urmă, cel care e confruntat cu dovezile propriilor minciuni și cel care nu mai poate construi, de acum înainte, o viață care nu s-a petrecut niciodată. Îl pune pe tatăl său în același rând cu toți criminalii de război și duce, prin acest roman, o luptă crâncenă nu doar pentru aflarea adevărului despre tatăl său, ci și pentru vindecarea care vine după acest proces pe care îl duce de unul singur și pe care i-l intentează celui care îi răpise copilăria, din multe puncte de vedere, și dreptul la un tată care să îi servească drept model: „Tu, Barbie, toți ceilalți, trădători francezi sau fii ai Reichului milenar ați fost tovarăși întru crimă împotriva umanității”. Nu a fost un parcurs ușor, iar durerea care a însoțit călătoria transpare din paginile unui roman exemplar.
Este, în paralel, prezentat obiectiv, din perspectiva jurnalistului cu experiență, procesul lui Klaus Barbie, este adus în fața lumii trecutul cumplit masacrat de cei care au plătit mult prea puțin și mult prea târziu. În același timp, măștile tatălui ticălos continuă să se mențină, frizează ridicolul, iar crescendoul care însoțește aflarea adevărului alimentează și empatia față de jurnalistul care își investighează acum propriul tată:
„Îți dai seama, tată? De pe aceeași pagină de proces-verbal aflam că tu, legionar tricolor și soldat al NSKK, ai vrut să lupți împotriva foștilor tăi tovarăși de arme purtând uniformă americană?! Tot tu, care te visaseși cavaler al LVF, cu coif pe cap, ridicând voinicește spada și scutul împotriva Rezistenței, purtaseși bereta și brasarda patrioților. Tu, care te pretindeai soldat negru al Waffen-SS, gata să moară ca să ne elibereze de sub jugul sovietic, țineai ascunsă, aproape de inimă, legitimația roșie a tovarășilor tăi bolșevici.”
Tocmai o astfel de explorare jurnalistică, plină de dovezi, poate duce la acceptarea unui adevăr dureros, alături de confruntarea celui vinovat. În multe feluri, tatăl autorului își neagă vinovăția așa cum Klaus Barbie își neagă crimele de război. Însă adevărul îl va frânge pe cel dintâi, îl va face să zărească ticăloșia cumplită a unei vieți inventate și lipsite de orice valoare.
Încheierea vine din acceptarea singurului final pe care îl poate avea acest demers:
„Mă înșelam. Nu eram pe cale să te salvez, ci să te pierd pe vecie. Nu izbutisem să te aduc de pe tărâmul nălucilor în lumea celor vii. Te torturam. Precum polițiștii, te luasem la întrebări. Asemenea justiției, mă pregăteam să te condamn. Asemenea vieții ăsteia prăpădite, aveam să te execut.”
Dacă falsul erou este un măscărici al minciunii și al ticăloșiei, Sorj Chalandon este un prestidigitator al binelui, al moralității care scoate adevărul din umbra răului și ni-l oferă pentru salvarea memoriei și amintirii celor care nu au putut fi salvați.
Fiu de ticălos reușește, prin călătoria onestă și autobiografică pe care o face Sorj Chalandon, să fie unul dintre cele mai apreciate romane ale ultimilor ani. Originalitatea vine din suprapunerea celor două planuri, procesul lui Klaus Barbie și aflarea adevărului despre propriul tată, însă stilul remarcabil, durerea și empatia pe care nu le ascunde fac din această carte o mărturie exemplară a modului în care ne putem vindeca prin adevăr și, mai ales, a felului în care ne putem îndeplini datoria pe care o avem față de propria viață.
Sorj Chalandon, „Fiu de ticălos”, Editura Humanitas Fiction, traducere: Daniel Nicolescu, anul publicării: 2023, nr. pagini: 304
Cartea poate fi cumpărată de la:
Fotografie reprezentativă: AbsolutVision / Unsplash
scrie un comentariu