Reunite într-un singur volum după ce au fost în prealabil publicate în diferite reviste în ultimii ani, povestirile lui Carlos Ruiz Zafón din Orașul de abur (Editura Polirom, 2022) redau măsura mozaicată a forței pe care a avut-o scriitorul spaniol în romanele sale.
Povestirile traduse de Emanuela Stoleriu redau aici cititorilor Barcelona învăluită în „fuioare de abur”, orașul prădat de îngeri și demoni deopotrivă, de tâlhari sau de asasini cu sânge rece. În același timp, e orașul celor puri, al celor care sunt adesea sacrificați în lupta cu răul, cei care se vor reuni abia dincolo cu cei iubiți.
E oda adusă, totodată, celor care au ridicat din negurile Evului Mediu Barcelona modernă, celor care au creat poveștile nepieritoare (Miguel de Cervantes) și arta fără vârstă (Gaudí):
„Am închis ochii și, preț de o clipă, am putut să-l văd terminat așa cum numai Gaudí îl văzuse în imaginația lui. Am știut atunci că-mi voi dedica viața acestui scop: să continui opera maestrului meu, conștient că, mai devreme sau mai târziu, va trebui să predau ștafeta altora, care, la rândul lor, o vor preda mai departe. Pentru că, deși Dumnezeu nu se grăbește, Gaudí, oriunde s-ar afla, așteaptă”.
Fiecare povestire e miracol și mister deopotrivă, e o împletire dintre bine și rău, dintre echilibru și haos.
De la o Sagrada Familia neterminată și până la personaje care își găsesc calea dintr-o povestire în alta, Carlos Ruiz Zafón țese cu aceeași îndemânare, într-un volum de rămas-bun, lumile vrăjite din Cimitirul Cărților Uitate.
Captivante și misterioase, povestirile lui Zafón au, și de data aceasta, dincolo de atmosfera gotică, frumusețea poetică a scrisului său:
„…între cer și pământ nu exista răzbunare mai mare și mai eficientă decât să cioplești frumusețea și imaginația cu loviturile cuvintelor ca să găsești sensul în lipsa de sens a lucrurilor”.
Barcelona e prinsă între realitate și vis, sub „izul acela amar de cerneală și hârtie”, e un oraș de abur al nimănui, al ființelor schilodite de viața aspră, al sufletelor rele menite să le frângă pe cele pure. Orașul e exploatat însă din pasiune, din felul în care sunt aduse la viață personaje care au făcut parte din istoria mai mult sau mai puțin cunoscută a Barcelonei.
Comorile sunt la suprafață, întocmai ca făptașii care nu se tem de crimele comise. Însă și sufletele nevinovate, precum Blanca, Francesca sau Candela dau strălucire aparte cetății care va renaște, din nou și din nou, până la o strălucire pe care pare că însuși Gaudí o așteaptă.
Orașul natal recompune chipul nevăzut și tulburător al istoriei, iar Zafón vindecă prin scris rănile care, altfel, nu s-ar închide niciodată:
„…când clopotele de Crăciun au tăcut, s-au auzit din nou sirenele și un roi de îngeri negri s-a întins pe cerul roșu al Barcelonei, aruncând șiruri de bombe pe care nimeni nu avea să le vadă atingând pământul”.
Nostalgia și misterul sunt într-un dans comun, iar cei care îl îndrăgesc pe scriitorul spaniol vor redescoperi aici o alternativă reîntregită prin aceste povestiri, un ultim volum în care simbolurile scriiturii sale își fac loc și promit să străbată granițele timpului, indiferent de drumul misterios pe care a pornit creatorul lor.
Carlos Ruiz Zafón, „Orașul de abur”, Editura Polirom, anul publicării: 2022, nr. pagini: 216, traducere: Emanuela Stoleriu
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă: Egor Myznik / Unsplash
scrie un comentariu