Cu o naturaleţe pe care i-am remarcat-o şi în romanul „Noduri”, Domenico Starnone spune în „Păcăleală” povestea unui bătrân ilustrator, care trăieşte câteva zile cu adevărat răvăşitoare alături de nepotul său de numai patru ani.
Daniele Mallarico se trage din Napoli, însă copilăria şi adolescenţa sa au fost marcate de neîmpliniri şi de o dorinţă uriaşă de a pleca. Realizarea sa profesională nu a întârziat foarte mult, însă ea a venit abia după ce s-a desprins de acei demoni care-i dominaseră etapele formării. Abia după ce l-a lăsat în urmă pe tatăl său beţiv şi universul acela oarecum primitiv din Napoli, ilustratorul a reuşit să se bucure de succes. Totuşi, la bătrâneţe, dincolo de 70 de ani, vine şi momentul decontării.
De cealaltă parte, Mario, nepotul său în vârstă de patru ani, are ceva înclinaţii pentru desen, dar acestea sunt mai mult împinse de la spate de părinţi (mama lui Mario fiind fiica lui Daniele).
Ei bine, Domenico Starnone îi pune cumva faţă în faţă pe Daniele şi Mario. Părinţii lui Mario pleacă la o conferinţă, aşa că unica variantă pentru babysittingul cu Mario ajunge să fie bătrânul Daniele, abia ieşit din spital. În fine, mai departe nu povestesc pentru că tocmai aici e plăcerea de a-l citi pe Starnone.
Cu o proză niciodată grăbită şi parcă mereu calculată, cam în ritmul unor proze scurte înlănţuite, cu umor, mult umor, dar şi multă melancolie, Starnone îl introduce pe bătrânul Daniele, tocmai pus pe o hârtie fotografică, într-o baie de revelator. Treptat, pe hârtie apar etape diverse din viaţa lui Daniele, etape provocate de relaţia de câteva zile cu nepotul său.
Ca în „Noduri”, personajele sunt puţine, dar atent conturate, cu plusuri şi minusuri, şi cu momente în care fiecare dintre ele trăieşte o schimbare de atitudine. Starnone controlează textul cu inteligenţă, în aparenţa simplităţii ascunzând tot felul de lecţii de viaţă care-i fac romanul memorabil. Este, din punctul meu de vedere, de nivelul unui „Oscar şi Tanti Roz”, al lui Eric-Emmanuel Schmitt, sau de fineţea şi frumuseţea lui „Pobby şi Dingan” (Ben Rice), apărut acum 12 ani în extraordinara colecţie care însoţea ziarul Cotidianul.
„Păcăleală” este şi despre neîmplinire, şi despre ambiţie ori frustrare, şi despre cât vede un copil din lumea adulţilor, precum şi despre ce contează cu adevărat în viaţă. E ca şi cum ai asculta un bătrân povestindu-ţi despre trecutul lui şi despre ce l-au învăţat pe el diverse etape de viaţă.
„Bine, scuze, eşti un copil, bunicul e stupid şi spune lucruri stupide în mod stupid, nu da importanţă.”
Să poţi să-i spui asta unui copil de patru ani, chiar şi în glumă, înseamnă ceva. În fotografia pe care Editura Litera a ales-o pentru coperta a patra, un Domenico Starnone senin priveşte către aparatul foto cu palma stângă sprijinindu-i capul. Privirea lui Starnone de aici are mult din lecţiile pe care le-a învăţat, chiar şi foarte târziu, Daniele Mallarico.
Domenico Starnone, „Păcăleală”, Editura Litera, anul publicării: 2019, nr. pagini: 208, traducere din limba italiană: Cerasela Barbone
Carte disponibilă pe site-ul editurii.
scrie un comentariu