scriitorii, despre cărţile lor

Codul lui Zoran – Corina Ozon


Text exclusiv citestema.ro

„Îmi iubesc toate cărțile, însă Codul lui Zoran are un loc special în inima mea. Este un mix al experiențelor mele, o întâlnire împăciuitoare a trecutului cu prezentul, o reîntoarcere la simbolistica abordată în lucrarea mea de licență în Stilistică și la perioada mea de ziarist, când alergam frenetic după reportaje, pe toate palierele sociale. Am contopit totul cu pasiunea mea pentru pictură, pentru că una dintre cheile cărții se află într-un tablou celebru.

Codul lui Zoran este despre ratare și supraviețuire, despre prietenie și iubire, în toate formele ei.

Personajul principal a fost construit după o persoană reală, foarte multe scene și dialoguri sunt reale.

A fost o provocare pentru mine să pătrund în universul oamenilor străzii, pe lângă care trecem adesea nepăsători și scârbiți, fără să ne întrebăm ce au fost ei la viața lor și cum au ajuns fără adăpost.

Am început să scriu povestea acum un an și am continuat-o în decembrie, imediat după moartea tatălui meu, ca o evadare. În acest timp, într-un fel, am fugit și eu din propriul meu adăpost, sărind de pe o tastă pe alta a laptopului, auzind vocile personajelor și vizualizându-le gesturile, îmbrăcămintea. Le-am simțit mirosul, am plâns și am zâmbit alături de ele.

A ieșit o poveste plină de acțiune și suspans, încadrată înr-o realitate dură, dar foarte fragilă și sensibilă.

Cartea a plecat în lume și, după nici o lună, primesc mesaje de la cititori care îmi descriu senzațiile trăite în timpul lecturii și mă întreabă dacă va fi o continuare. Astfel cred eu că scriitura și-a îndeplinit misiunea.” – Corina Ozon

Editura Herg Benet; anul apariţiei: 2018; pagini: 240.


Cumpără cartea


Interviu exclusiv Corina Ozon

Autor foto: Andreea Grigorescu

Corina Ozon a lucrat 10 ani ca jurnalist de investigaţie în presa scrisă (ziarul Ora) şi televiziune (Antena 1). După 2 ani de producţie TV (Intact Media Group), a trecut la PR&Comunicare, tot pentru 10 ani, gestionând CN Imprimeria Naţională SA. A debutat în 2014, cu romanul „Zilele amanţilor“ (Herg Benet), carte începută pe blogul personal, în stadiul de postare spre relaxarea cititorilor, care au cerut după fiecare episod o nouă continuare. În 2015, romanul a avut parte de două continuări, „Nopțile amanților“ și „Amanții 3.0“ (Herg Benet), receptate de către public la același nivel de entuziasm și intrând și ele în topurile de vânzări ale librăriilor. Campania de promovare a trilogiei Amanții a fost recompensată cu Silver Award for Excellence la Gala PR Award 2015.
Din 2016, coordonează proiectul 35+, by Corina Ozon, reprezentat în online de site-ul dupa35.com, al cărui concept se află la baza povestirilor din volumul „Până când mă voi vindeca de tine“. În noiembrie 2016 a lansat la Târgul de carte Gaudeamus romanul „Tentații”. În mai 2017, a publicat „Divorțurile amanților”, al patrulea volum din seria „Amanții”, iar în octombrie 2017, „Despre iubire, cu instrucțiuni de folosire”, la Editura Univers. Din iulie 2017, deține atestat de Consilier de Dezvoltare Personală.

despre autor

citeste-ma.ro

Citeşte-mă! Citeşte, mă!

scrie un comentariu