„Am început să scriu Jurnal de librar fără să-mi dau seama că scriu o carte, fără să plănuiesc. Copleșită de problemele de care mă izbeam – uneori la propriu – zi de zi la muncă, am început să postez constant pe Facebook ceea ce mi se întâmpla, iar fiecare postare era urmată de #jurnaldelibrar sau, o vreme, #librardemall.
E o carte cu care au rezonat mai ales librarii, bibliotecarii și vânzătoarele de la alimentară, dar mai puțin, chiar deloc a fost înțeleasă de cei care nu s-au aflat niciodată de partea „asta” a casei de marcat. Cu care aș fi lovit oricând peste dinți pe cei care cred că trebuie să faci ce vor ei, indiferent cât de aberant e ce vor: să-i închei la șireturi, să-i deschei la pantaloni, să le faci cadou semnul de carte care costă 10 lei și pe care oricum l-ar uita la terasa unde dau 30 lei pe o limonadă pe care o beau pe jumătate.
M-au întristat, pe moment, reacțiile celor care nu au înțeles ce am vrut eu să transmit – sau ce am transmis prost: ah, ce frustrată ești, vânzătoarea de cărți trebuie să facă ce vreau io! Și m-au bucurat enorm reacțiile (numeroase, din fericire) ale celor care au spus că acum sunt mai atenți la cum se comportă în orice fel de magazin, că sunt mai răbdători sau chiar că înțeleg că au în față un om, nu o unealtă sau ștergar de pus sub talpa groasă a pantofului. Iar ce m-a amuzat și mă amuză în continuare e cumva trist și naiv: cei care au impresia că Jurnal de librar e ficțiune.
E puțină creație literară în Jurnal de librar și simt cumva că mă fac vinovată de impostură: realitatea mi-a furnizat, eu am dat copy-paste cu docilitate și-am scos o carte. Ce, nu s-a mai văzut rețeta asta?” – Anca Zaharia
Cartea „Jurnal de librar” poate fi achiziţionată de la librăriile online: elefant.ro, libris.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro şi libhumanitas.ro.
scrie un comentariu