În 1943 se năştea, într-un sat din Munţii Ural, cea care avea să devină una dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite scriitoare contemporane. Ludmila Uliţkaia a înregistrat succes după succes, cu fiecare roman al său, începând de la Soniecika (1995; Humanitas, 2004), nominalizat pe lista scurtă la Premiul Booker pentru Literatura Rusă și încununat cu premiile Médicis étranger și Giuseppe Acerbi, şi până la titluri precum Cazul doctorului Kukoțki (Premiul Penne), Înmormântare veselă (1997; Humanitas, 2005; Humanitas Fiction, 2019), Al dumneavoastră sincer, Șurik (2003; Humanitas Fiction, 2008, 2019), câștigător a mai multe premii: Romanul anului 2004 în Rusia, Premiul Național pentru Literatură în China (2005) și Grinzane Cavour în Italia (2008) sau Scara lui Iakov (Humanitas Fiction, 2018).
Penelul Ludmilei Uliţkaia este cel al unui pictor interesat de detalii, de la ritmul unei zile obişnuite până la transformarea corpului uman, totul pentru a recompune şi descrie legăturile dintre oameni, transformarea lor în relaţie cu timpul şi impactul istoriei, frământările fireşti, hazardul şi splendoarea vieţii umane în tot ceea ce înseamnă ea, spre sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi în anii următori, însumând mai bine de jumătate de secol.
Familia doctorului Pavel Alekseevici Kukoțki depăşeşte istoria, i se supune şi i se revoltă în egală măsură, dar evenimentele majore sunt lăsate undeva în planul îndepărtat al istoriei principale care îşi aduce în centrul său personaje precum Elena Gheorghievna, soţia doctorului Kukoțki, Tania, fiica lor, sau Vasilisa Gavrilovna, cu un trecut la fel de dirijat de meandrele trecerii timpului.
Darul tânărului doctor Pavel Alekseevici Kukoțki de a pune un diagnostic văzând în corpul femeilor înainte de a face orice intervenţie e primul semn al unei realităţi în care, la răstimpuri, realismul magic destramă tragediile lumii recente. Dincolo de măiestria prin care Uliţkaia îşi construieşte meticulos şi cuceritor personajele (ne îndrăgostim de talentul şi rigurozitatea Elenei la desen, de îndrăzneala Taniei de a-şi trăi viaţa după propriile reguli, de încăpăţânarea Tomei, fetiţa adoptivă, de dragostea paternă a lui Pavel Alekseevici pentru Tania, fetiţa Elenei, pe care o va creşte ca pe propria fiică), pătrundem în marile teme universale şi în dramele împlântate adânc în miezul familiilor şi generaţiilor deopotrivă: legea care interzicea avorturile, etica în medicină, conştiinţa şi religia, povara greşelilor puse în cârca unor părinţi sau bunici nevinovaţi de un regim totalitar.
Între Pavel şi Elena se trece, de la o dragoste senină, la o dragoste dureroasă, acolo unde cuvintele nu pot repara nimic, dar acolo unde grija faţă de celălalt, mai ales din punctul în care Elena îşi pierde memoria, îndulceşte umbrele prezentului.
„Aşa trăiau împreună doi oameni, fiecare cu secretul său. Pentru el materia vie avea transparenţă, ei i se dezvăluia din când în când transparenţa unei alte lumi, imateriale. Dar îşi ţineau ascunse secretele, şi n-o făceau din neîncredere, ci din pudoare, din opreliştea protectoare pe care se întemeiază orice cunoaştere secretă, indiferent pe ce cale e obţinută” – un fragment mărturie a ceea ce construiesc, până la un punct, cei care îşi unesc destinele pentru totdeauna în romanul Ludmilei Uliţkaia. Paginile desprinse din realismul magic pur, desăvârşit, cele care descriu visele netălmăcite ale Elenei, ca dintr-o lume alternativă, sunt reprezentări clare ale aplecării scriitoarei către această posibilitate de a pătrunde, cu ajutorul cuvintelor, dincolo de uşi pe care nimic altceva nu le-ar putea deschide.
Un roman-râu care cucereşte prin răbdarea acordată fiecărui personaj în parte, semnificativ pentru această saga desăvârşită şi care stă alături de marile opere ale literaturii contemporane.
Destinele lor nu scapă opresiunii staliniste, chiar dacă pentru Pavel asta înseamnă, de exemplu, scufundarea în aburii alcoolului, închisoarea pentru prietenul său Ilia Goldberg sau despărţirea de rude, de prieteni, de părinţi, aşa cum s-au reconstruit istoriile celor mai mulţi oameni care au trăit sub regimuri dictatoriale. În mijlocul efectelor unor decizii majore, vieţile din familia doctorului Kukoţki îşi conturează existenţa, îşi cer dreptul la propria conştiinţă şi propriul destin.
Pentru Elena, pierderea memoriei sau a simţului realităţii nu stă în calea unei iubiri infinite pe care o simte pentru Tania şi, ani mai târziu, pentru nepoata sa, Jenia. Pentru Pavel, boala aproape misterioasă a soţiei sale nu va deveni un obstacol, ci va fi doar o nouă etapă a unei relaţii pe care va regreta pentru totdeauna că a pierdut-o în forma fericirii pure, din primii ani ai iubirii lor.
Ludmila se aventurează prin personajul Taniei, pe care o poartă, după ce abandonează studiile, pe scena de jazz din Leningrad, o scenă fermecătoare, complexă, în acorduri intense de saxofon şi omagii aduse lui Coltrane şi Miles Davis. Uimitor este că fiecare personaj al său pare să primească, indiferent de tragismul vieţii sale, un splendid spectacol al vieţii, chiar dacă uneori se prezintă sub forma unui singur act.
Indiferent de evenimentele istoriei, un licăr de speranţă continuă să însufleţească inimile actorilor principali ai scenei, în ciuda vârstei care înaintează, în ciuda corpurilor care îi trădează. Idealurile lor rămân acolo, neclintite:
„Pavel Alekseevici simţi o mare uşurare în suflet: vor fi schimbări acum, vor fi schimbări. În opinia lui, va trebui să se încheie cazul absurd cu medicii. Spera la mai multă indulgenţă şi chiar îşi scoase din sertar dosarul burduşit, pe care scria cu litere grase «PROIECT»…”
Mai târziu, chiar şi aproape de bătrâneţe, împreună cu prietenul Ilia, vor vedea cum, în ciuda acestor schimbări de regim, de politică, de capricii ale conducătorilor, „omul trăieşte”. Iubirea rămâne iubire, durerea rămâne durere, iar cei care pot să îşi lege destinele de promisiuni depline sunt cei care supravieţuiesc, într-o formă sau alta, istoriei.
Prin romanul Cazul doctorului Kukoțki nu cuprindem doar neruşinata istorie care a dezmembrat destine şi a înfrânt vieţi, ci şi nobila încăpăţânare de a fi uman în ciuda acesteia, de a rămâne aproape de cei care au ales să întindă o mână când au auzit un strigăt, chiar şi mut, de ajutor.
O perlă nezgâriată de vreme, o mărturie a profunzimii destinului uman, o călătorie care vă va arăta cum să înfruntaţi ceea ce astăzi, în lumea modernă, pare de neînvins.
Ludmila Uliţkaia, „Cazul doctorului Kukoţki”, Editura Humanitas Fiction, anul publicării: 2020, nr. pagini: 440, traducere: Gabriela Russo
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă de Soviet Artefacts pe Unsplash
scrie un comentariu