Nimic nu este mai frustrant ca atunci când vrei să pictezi și nu reușești să obții, prin amestecare, nuanța sau tonul de culoare dorită, desi știi că asta se întâmplă pentru că fiecare culoare are în ea foarte puțin dintr-o altă culoare. Născut în Bucovina albastrului de Voroneț, roșului de Humor și verdelui mănăstirii Arbore, jucându-se periculos cu figurile de stil, atingând limita poeziei și alunecând până dincolo de ea, într-un timp risipit de oameni la marginea unei iubiri în care s-au pierdut cuvintele ce nu și-au găsit rostirea, poetul ne poartă într-o lume de poezie vie.
„(…) nu am să scriu niciodată poeziilor titluri…/ titlul, numele, denumirea, marca sunt termeni care invocă dilema acceptării,/ obosesc/ așa cum ar obosi schimbarea numelui orașului în care/ trăiești repetabil, nealgoritmic,/ indiferent că în el moare o dugheană sau fantezia parvenirii/ naște vile belle epoque…/ (…)/ sunt multe lucruri ce nu suportă riscul personalizării prin denumire,/ una este poezia, pentru că ea cuprinde oraș, câine, bere și,/ mai ales, iubire…” („Întâmplări din mahalaua cuvintelor”)
Între alb și negru, nuanțele de gri sunt un întreg univers. Între început și sfârșit, colajele de cuvinte sunt adevărate picturi literare. Amestecând literatura cu știința și arta cu filosofia, experimentând și inventând, poetul suprapune planurile două câte două. Și tematica fiecărui volum de poeme este tot în pereche. „Întâmplări din mahalaua cuvintelor – poeme urbane” e un balans între inocența copilăriei și gravitatea cuvintelor, echilibrat de timpul care a trecut atât de repede încât sufletul nu a avut când să îmbătrânească. „Cină ratată cu îngerul Aznavour” oscilează între puritatea albului de înger și explozia de culori a versului în care totul este posibil. Planurile grupate, aparent distincte, sunt imposibil de separat.
„o să lipsesc două zile,/ trebuie să îmi reînnoiesc brevetul de înger păzitor,/ mă anunță cu detașare și oarecare ironie Aznavour,/ privind printre aburii cafelei, pe care poate doar să o inspire,/ spre dimineața ploioasă ce rictusează fereastra bucătăriei./ ai grijă, ultima oară când am plecat la reuniunea „Îngeri fără frontiere”/ ai scăpat de inundație numai pentru că aveam semnal la telefon,/ la examen nu avem voie cu așa ceva…/ – e un examen greu? încerc eu să schimb subiectul;/ – în mod normal e o formalitate, dar cu noul cod rutier și mai ales cu legea câinilor maidanezi,/ există posibilitatea să ne uităm ca „găina morarului la râmă”,/ voi oamenii ne puneți în cele mai imposibile situații…/ – chiar așa, dacă îți pică întrebarea:/ „pe cine apărăm noi? oamenii de câini sau câinii de oameni?”, ce răspuns o să dai?/ – răspund și eu ca un politician, adică netrebuincios de evaziv,/ noi apărăm doar binele de rău,/ și în timp ce își îndeasă pijamalele,/ cele albastre cu siluete de copii urmați de siluete de câini jucăușe./ într-un sac marinăresc, pretins a fi al lui Jack London./ – să știi că îngerul acelui copil a fost la datorie, a aplicat procedura,/ asta e tot ce a putut și a trebuit să facă,/ a preluat toată spaima durerii și toată durerea spaimei lui,/ copilul, în tot acest timp, a trăit cea mai frumoasă scenă din „Cartea junglei”…” („Cină ratată cu îngerul Aznavour”)
Poet al contrastelor, prea concret pentru a fi un visător și prea sensibil pentru a rămâne ancorat doar în concret, Dorin Croitor își alege cu grijă cuvintele, le înșiruie cu un respect deosebit pentru limba vechilor cazanii și le lansează ca pe niște săgeți care nu dau niciodată greș în a-și atinge ținta. Fără a încerca să convingă și fără să se justifice, poetul găsește alternativa unui prezent în care, din motive numai de el știute, nu se regăsește în totalitate, dar din care nici nu încearcă să fugă în vis sau în imaginație. Greu de prins, greu de desprins, imposibil de reprodus, o înzdrăvenire în libertate a unei fantezii încătușate. O provocare.
„Despre culoare întreabă pictorul,/ dar nu înainte de a consulta un zugrav meseriaș./ E ca și cum ai mânca un măr acru/ înainte de-a degusta vinul pentru nuntă.// Despre suflet întreabă-ți duhovnicul,/ dar nu înainte de-a bea o seară cu filozoful cârciumii,/ s-ar putea ca nici unul dintre cei doi/ să nu fie cel potrivit.// Despre dragoste întreabă poetul,/ dar nu înainte de a-și cunoaște iubita,/ altfel s-ar putea să te alegi cu singura amantă/ căreia puțin îi pasă de statutul tău civil.” („Priveghi fără obiect”, „Tandrul disconfort al zânelor din mansardă (11)”)
De la „Întâmplări din mahalaua cuvintelor”, volum de debut, o poveste în care sensibilitatea ce experimentează sensuri și stiluri se amestecă cu îndrăzneala care-și știe unicitatea, și până la „Priveghi fără obiect”, în care joaca de-a cuvintele devine esență de poezie plină de lirism și umor fin, poetul surprinde. De la îngeri în sandale până la ploile de pian ale lui Chopin, de la troițe la graffitti, de la zâne la gări prin care nu trece nici un tren, poezia lui este un carusel în care, odată urcat, îți dorești să rămâi și să înțelegi. Profund, timid pe alocuri, exploziv când ajunge la granița dintre doină și cer, și stăpânind la perfecție sensurile ascunse ale cuvintelor, Dorin Croitor nu creează o lume, el este o lume. Iar poezia e cifrul.
„Glasul meu s-a însurat/ de copil cu limba română,/ nu știu să fi purtat ie la nuntă,/ știu doar că purta iarna opinci/ iar vara sandale aduse din străinătate./ Crescută într-o familie homosexuală/ nu era o limbă de neam ales,/ dar era bogată,/ era credincioasă și mlădie./ Educația o primise de la musafiri nepotriviți/ dar mai cu seamă de la câțiva copii/ de țărani mai înduplecați cu mintea./ De-i chema Doru și Doina,/ Cătălin și Cătălina,/ Felix și Otilia,/ chiar nu mai contează, ei au crescut-o pe mireasa glasului meu.” („Bună dimineața, Patria mea!”)
Cu regretul de a nu fi disponibile publicului („Întâmplări din mahalaua cuvintelor” este tipărit la o editură din Canada, „Cină ratată cu îngerul Aznavour” – stoc epuizat și „Priveghi fără obiect” – a apărut și-a dispărut cu viteza unui meteorit), volumele semnate Dorin Croitor, grupaje inedite de o rară eleganță, sunt apariții editoriale cu remarcabile valențe poetice în care poți păși doar dacă, după ce citești, închizi ochii și simți. Aidoma vocii poetului care vine cu combinații de figuri de stil ce depășesc cu mult tot ceea ce mintea umană ar fi putut inventa.
„Priveghi fără obiect”, ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2018, 184 pagini
„Cină ratată cu îngerul Aznavour”, ed. Art Creativ, 2016, 167 pagini
„Întâmplări din mahalaua cuvintelor”, Brian Wrixon Books, Burlington, Ontario, Canada, 2013, 82 pagini
scrie un comentariu